luni, 14 februarie 2011

Sapore Toscano - o surpiza placuta de week-end

Ieri am profitat de pe urma faptului ca vantul s-a mai domolit si ca nu s-a facut inca foarte frig. Asa ca am pornit pe jos spre Piata Floreasca. 4 lamai si 10 hartii igienice mai tarziu (cumparate evident) am plecat in cautarea micilor care ne tot faceau sa salivam de cum am ajuns in zona. Din pacate micii erau intr-o curte fara... intrare libera.

La un moment dat Alex ma trage de maneca spre un magazinas dichisit si care parea destul de mititel. Sapore Toscano. In capul meu se formeaza instant "papa bun". Initial am crezut ca este inchis, insa Alex a vazut pe cineva inauntru. Asa ca am intrat. Magazinul nu e asa mic pe cum pare de afara, insa este foarte cochet si plin ochi de tot felul de produse care mai de care mai frumos ambalate si mai apetisante. Domnisoara de acolo, foarte amabila ne-a prezentat produsele cu lux de amanunte si ne-a ajutat cu tot felul de informatii.

Acolo exista tot felul de minunatii produse in Toscana, de catre producatori mici, preocupati de calitatea produselor si de "curatenia" lor. Totul facut ca la mama acasa. Fara e-uri, si cu acel gust inconfundabil pe care doar un produs traditional il poate avea. Am vazut tot felul de uleiuri de masline, de la cele simple la cele cu plante aromatice, oteturi aromatice, paste de casa, simple, cu ou, colorate cu cerneala de sepie, mezeluri traditionale, mai ales din vanat, barnzeturi de tot felul, sosuri si pate-uri, dulciuri... si sunt convinsa ca sunt multe altele pe care nu le-am vazut. Alex a gasit inclusiv sapun cu vin rosu care mirosea minunat ca capsuni (culmea!).

Evident ca nu am putut pleca fara sa cumparam cate ceva. Am luat un borcanel de dulceata de struguri rosii, miere cu mure, si un vin rosu Cabernet minunat (ii fac poza diseara acasa).

Preturile sunt, ca la un magazin de delicatese. Destul de piperate, dar tot ce am luat si-a meritat banii. Pentru gurmanzi, pentru cei care vor din cand in cand sa se rasfete cu ceva rafinat si extrem de gustos, pentru cei care vor sa faca un cadou deosebit. Magazinul il recomand nu doar pentru produse, ci si pentru serviciul foarte placut si amabil. Este cu siguranta un loc in care voi intra si data viitoare cu placere.

Niciun comentariu: