luni, 3 noiembrie 2008

De week-end

Week-endul asta a fost cu adevarat haotic. Parca a inceput saptamana trecuta. Sambata dimineata ne-am intalnit cu Vali si Irina sa margem in magazinul nostru (al meu si al lui Alex... nu conteaza ca nu suntem proprietari, tot al nostru e :D). Evident ca am plecat de acolo super-incarcati, cu suc, cu vin, cu dulciuri, si cu mine usor ofticata ca scurta superba din tweed gasita acolo (si suuuuper ieftina) nu imi era buna....

Apoi dupa lupte seculare am ajuns in Militari la mama lui Alex, care pleca la opera exact cand am ajuns noi. Asa ca suie-te in masina, du mama de Alex + prietena (Alex a condus, deci teoretic el le-a dus) la "Lucia di Lammermoor". Mama lui Alex credea ca dureaza vreo ora si ceva, in consecinta a durat aproape 3... asa ca noi am plecat acasa. Seara, dupa ce am recuparat-o pe mama lui Alex, si impreuna cu sora lui, Raluca, am mers sa mancam la Cocosul Rosu. Un restaurant cu mancare buna rau si cu preturi rezonabile.

Duminica dimineata am plecat eu spre Ploiesti cu sora-mea si prietenul ei si catelul (mai lipsea purcelul... :D), iar dupa o ciulama de ciuperci si pui cu mamaliguta, am sfarsit prin a ajunge la Valenii de Munte, patria prunelor si a tuicii. Vreme superba, Targul Tuicii, de unde am cumparat orice altceva in afara de tuica. Si am gasit (iar) turta dulce si ciubuc.

Am vazut si casa batraneasca. Asta a durut un pic. Noi am avut casa cu livada acolo. Livada cu pruni, visini, o vie din care iesea cel mai bun vin si gutuiul din fata casei, cu gutuile lui uriase din care facea tata gem. Si acum face, dar parca nu are acelasi gust... Nu mai sunt gutuile de la mamaie...

Acolo s-a nascut tata, acolo ne-am petrecut vacantele eu si sora-mea cand eram mici. O gramada de amintiri si rasete intre zidurile casei aleia... care incepuse la un moment dat sa se darame. Nu ne-a deranjat niciodata fisura din peretele de la camera din fata, fisura astupata cu vata si carton. Pentru ca acolo era patul ala fabulos de 4 persoane, cu cuvertura lui rosie si cu salteaua de paie mai moale si mai confortabila decat orice Relaxa de pe fata pamantului; mai era un scaun mare cu spatar si tapiterie (care a ajuns la un anticar pe o suma considerabila), dulapul enorm cu usile rotunde, si masa cu picioarele rasucite sub care ne jucam mereu cand eram mici-pitici. Si mai era si holul transformat in baie special pt noi, in care mai era un dulap in care gaseam toate minunatiile lumii. Haine vechi din care faceam garderoba la papusi, niste ii minunate tesute si brodate de strabunica (o femeie extraordinara) si salbe din margele minuscule... mereu m-am minunat ce iesea din mana ei in care tinea doar ata, ac si niste margelute de abia le vedeai. Cu chiu cu vai m-a invatat si pe mine... asta e singurul lucru care mi-a ramas de la strabunica Floarea.

Timpul a trecut, noi ne faceam din ce in ce mai mari si incepeam sa apreciem din ce in ce mai putin ce aveam langa noi... pana nu am mai avut. Strabunica si bunica s-au dus la scurt timp una dupa cealalta. Strabunica pentru ca a fost luata de la casa ei de piatra de la Sibiu, iar bunica pentru ca era tare bolnava...

Apoi casa a ramas nelocuita, calcata mereu de hoti, noi nu am mai avut cum sa o mai renovam. Nu am vrut sa o vindem, dar a trebuit. A durut cand a semnat tata actele si a incasat banii, dar mai rau a durut cand am trecut pe langa gardul nou si frumos din lemn baituit, cand am vazut peretii casei drepti si de un galben vesel... A durut ca nu eram noi cei din curtea aia. Tata nici macar nu s-a apropiat de gard... Macar a intrat pe maini bune.

Mi-am retrait copilaria ieri, sau cel putin o parte din ea. Eram iar acolo, pe aceeasi strada si apoi la targul la care mereu imi doream sa merg sa mananc cocosii rosii din zahar.

A fost frumos, dar si un pic trist, pentru ca pentru prima data mi-am dat seama ca eu nu mai am "la tara".