marți, 8 ianuarie 2008

Facerea de bine...

Ei bine poate ca nu e chiar asa de rau pe cat suna... dar tot mi-am luat-o pt ca am facut o fapta buna. Ieri am iesit si eu din casa pt cateva zeci de minute... cumparaturi, cautat cadou... copii xerox pentru Alex...

In vreme ce eu cautam un xerox functional (am gasit pana la urma) trec pe langa un matiz gri, cu geamul spart si o geanta diplomat langa masina. Pixuri si acte imprastiate... lumea care se uita ca la urs. Curioasa, dar nu facea un gest sa sune la politie... ceva. Bineinteles ca s-a trezit spiritul civic in mine si am sunat la politie. M-am gandit ca daca era masina mea cred ca faceam infarct sa o gasesc asa.

Deci sun la serviciul de urgenta 112 si raspunde o tanti care-mi face imediat legatura cu politia. Intre paranteze fie spus am ramas placut impresionata de cei care au preluat apelul. Au vorbit clar, coerent, complet diferit de imaginea pe care o aveam formata in legatura cu politistii (majoritatea pe care-i vad la tv sunt usor agramati). Din pacate m-au rugat sa stau langa masina pana cand vine echipajul trimis de la sectie. Ei bine atunci a inceput distractia. Stiu sigur ca sectia de politie e la 5-10 minute de mers pe jos din locul in care ma aflam. Lor le-a luat 15 minute sa ajunga cu masina. In masina 2 politisti. Un el si o ea. Ea a coborat din masina ca sa-mi ia datele si sa vada ce e cu masina, el a intepenit masina in primul morman de zapada disponibil.

Problema a fost ca 15 minute cat i-am asteptat am inceput sa inghet progresiv. Mai intai degetele de la maini si picioare, apoi spatele... si a culminat cu o durere de toata frumusetea la o masea care-si cam face de cap.

Seara, pe la 8 am plecat in oras cu Alex. Am pescuit scrisoarea de recomandare de la fostul sef, si hai sa bem o bere, ca doar e sf Ion si suntem invitati. Alte 15 minute de stat in frig cu telefonul lipit la ureche... doar doar o raspunde (noi nu stiam unde era barul in care am fost invitati... so...). 2 pastile de Marcofen si 3 beri mai tarziu am inceput si eu sa ma simt mai a om... sa pot asculta muzica fara sa simt ca imi explodeaza timpanul de durere si sa pot rade la glume fara sa trebuiasca sa ma tin de falca.

Una peste alta a fost o zi interesanta si pana la urma misto. Dar acum ma simt ca un zombie. Vorba lui Alex: "gata cu socializarile de genul asta din timpul saptamanii"

Acum trebuie sa-mi fac curaj si sa ma deplasez pana in bucatarie sa-mi fac o cafea... poate reusesc sa ma pun pe picioare un pic.